Aplicarea scutirii de TVA pentru operaţiunile de negociere în acordarea de credite
Pagina 1 din 1

Urmare numeroaselor solicitări primite la Direcţia de legislatie
în domeniul TVA, în vederea clarificării regimului TVA aplicabil
operaţiunilor de negociere în acordarea de credite, facem
următoarele precizări:
La data de 1 ianuarie 2008 prin Hotărârea Guvernului nr.
1579/2007 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice
de aplicarea a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, au fost aduse o serie de clarificări
privind regimul TVA aplicabil operaţiunilor financiar-bancare, inclusiv
în ceea ce priveşte definirea noţiunii de negociere în instrumente
financiare, în sensul aplicabilităţii scutirilor de taxa pe valoarea
adaugată.
Aceste prevederi au un caracter explicativ, fiind aplicabile şi
operaţiunilor derulate anterior introducerii în norme a respectivelor
clarificări.
Astfel, potrivit alin. (2) al pct. 35 din norme, este considerată
negociere în operaţiuni financiar-bancare asigurarea tuturor
demersurilor necesare pentru ca cele două părţi direct implicate,
respectiv clientul şi prestatorul de servicii financiar-bancare, să intre
în relaţie contractuală. Simpla culegere, prelucrare a datelor şi
furnizare a rezultatelor nu reprezintă negociere în operaţiuni
financiar-bancare, aşa cum rezultă şi din decizia Curţii Europene de
Justiţie în Cazul C-235/00 CSC.
În acest sens, potrivit Deciziei în cazul Curţii Europene de
Justiţie C-235/2000 (CSC) în ceea ce priveşte negocierea în legătură
cu instrumentele financiare trebuie avute în vedere următoarele
aspecte:
- scopul negocierii este de a face tot ceea ce este necesar
pentru ca cele două părţi implicate să încheie un contract, fără
ca negociatorul să aibă un interes personal în termenii
contractuali;
- simpla culegere, prelucrare a datelor şi furnizare a
rezultatului, nu reprezintă negociere.
2
Prin urmare, în vederea aplicabilităţii scutirii de TVA pentru
operaţiunile de negociere în acordarea de credite, este necesară o
analiză de la caz la caz, astfel:

Subiecte similare
» Dreptul de deducere al TVA pentru achizitii intracomunitare
» Ghid practic pentru serviciile de transport
» Circulara nr. 421301 din 29 iunie 2011 dată in aplicarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1984/2011 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA
» Referitor la operatiunile de intermediere in asigurari - TVA externalizare servicii.
» Circulara MFP nr. 406870/2011 privind aplicarea unitarã a prevederilor art. 296^19 din Codul Fiscal - depunerea D112

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|